Acasa
Manifestul
Atena 2013
Pasii Urmatori
Membri
Contact

 

Astazi asistam la o cotitura istorica majora in Uniunea Europeana. Conducatorii europeni, in special cei de la Comisie, ECOFIN si Banca Centrala Europeana, trag profit de pe urma crizei actuale pentru a impune un ordin neoliberal total opus la ceea c ear trebui sa fie idealul European.

Fata Europei este pe cale sa se schimbe cu consecinte extrem de dure pentru cetateni si chiar pentru viitorul proiectului european. Aceasta « revolutie tacuta » - cum o numea chiar Barroso – trece printr-un activism juridico-institutional fara precedent : proliferarea regulilor in materie bugetara si salariala, ridicarea pragului de exigenta al acestor reguli, inasprirea sanctiunilor si un mai mare automatism de punere in practica a lor, obligatia de inscriere a acestor reguli la nivele fundamentale ale legislatiei europene sau nationale (tratate, constitutii…). Se intareste de asemenea puterea Comisiei, a Consiliului European si Consiliului ECOFIN. Parlamentul european – dupa cum a recunoscut insusi noul presedinte- fiind in cel mai bun caz redus la simpla camera de inregistrare de decizii ale sefilor statelor. Tratatul asupra « stabilitatii, coordonarii si guvernarii » iesit de la Consiliul european in 30 ianuarie 2012, radicalizeaza rigorismul bugetar, in timp ce in contextul unei crize comparabile cu cea din 1930, dublata de o criza a mediului inedita, s-ar justifica dimpotriva pastrarea locurilor de munca si a investitiilor publice. Comisia europeana va avea dreptul sa constranga statele in exercitarea unor prerogative atat de esentiale in viata democratica cum ar fi bugetul, daca ea estimeaza ca politicile adoptate nu sunt conforme cu viziunea sa si cea a Consiliului ECOFIN.

Adoptand acest tratat, conducatorii europeni sunt in afara realitatii. Summit-urile europene (intalnirile la varf) care se multiplica au esuat in totalitate in atingerea obiectivelor propuse, cum ar fi “restabilirea increderii in piete” si rezolvarea crizei din zona euro. O a doua criza bancara se anunta in Europa; politicile de austeritate duse in acelasi timp in toate tarile sunt pe cale sa cunduca la o recesiune generalizata, iar situatia sociala se deterioreaza puternic in majoritatea tarilor europene, incepand desigur cu cele de la periferia zonei euro. In Grecia, datoria publica, somajul, numarul de sinucideri, cresc cu o viteza alarmanta. Cetatenii sunt indreptatiti sa se intrebe daca nu cumva aceste pretinse obiective nu mascheaza o alta strategie : sa se profite de oportunitatea crizei, cu riscul de a o agrava, pentru a bascula intr-un cu totul alt regim care ars farsi prin modelul neoliberal cu pretul drepturilor noastre sociale si democratice (« never waste a good crisis »). Aceste evolutii constituiwe cea mai grava incalcare a democratiei pe care la suferit Europa de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Cetatenii sunt supusi unor politici punitive in timp ce fiecare stie ca aceasta criza rezulta in principal din lacomia bancherilor, a pietelor financiare, a complicitatii sau relaxarii responsabililor politici care erau indrituiti sa controleze, si din 2 decenii de competitivitate care au impovarat salariile si fiscalitatea. Acest neoliberalism punitiv (care pedepseste) pune democratia de doua ori in pericol : prin derive directe de autoritate (cand Jean-Claude Trichet, inca guvernator al BCE, trimite o scrisoare autoritatilor italiene pentru accelerarea taierilor bugetare si sugerand in acelasi timp sa coboare negocierea colectiva de la nivelul de ramura catre cel de intreprindere, sau cand guverne de tehnocrati preiau puterea in Grecia sau in Italia…) ;dar incurajand de asemenea nationalismele xenofobe, miscarile politice anti-europene si anti-democratice (in Franta, in Ungaria, in Finlanda, etc.).

Spunem toti « ajunge ! ». Nu acceptam aceste politici. Ele dispretuiesc democratia ; au plonjat inca de pe acum Europa intr-o criza economica deosebit de grava. Aceste politici reinvie demonii xenofobiei pe care crearea Europei ii eradicase in princippiu. Vrem sa amelioram modelul social-european si sa aparam popoarele, nu bancile, marile intreprinderi, sau pe principalii lor actionari. Aceasta situatie cere alte politici, ceea ce presupone sa revedem institutiile si Tratatele : nu in sensul duritatii neo-liberalismului punitiv, ci din contra pentru a recuceri democratia. Alternative exista. Ceea ce lipseste astazi, este un raport de forte care sa concretizeze aceste alternative si sa imagineze procesele politice viabile pentru a repune proiectul european pec alea democratiei si progresului social. Intalnirea la varf alternativa la care facem appel va fi o prima etapa in vederea atingerii acestor obiective.